Fractura de glezna

FRACTURA GLEZNA

Fractura de glezna semnifica faptul ca unul sau mai multe oase care alcatuiesc articulatia gleznei se fractureaza( cel mai frecvent fiind vorba despre fractura maleolei tibiale), este posibil ca pe langa aceste fracturi, sa existe si rupturi asociate ale ligamentelor.

O fractura de glezna poate varia de la o simpla fisura osoasa (fractura fara deplasare), care poate sa nu va impiedica sa mergeti pe piciorul fracturat, pana la fracturi complexe, severe, care fac imposibil mersul inainte de trei luni dupa inceperea tratamentului.
Simptome
Deoarece o entorsa severa de glezna poate avea aceleasi simptome ca si o fractura de glezna, orice traumatism al gleznei prezinta suspiciunea unei fracturi, si pacientul trebuie examinat de cate un medic.
Simptomele cele mai frecvente ale unei fracturi de glezna sunt:
· Durere imediata si severa
· Marirea de volum difuza
· Durerea la palpare
· Imposibilitatea mersului cu sprijin pe picior
· Deformarea gleznei (uneori articulatia se subluxeaza)

Tratamentul de specialitate in aceste cazuri este de 2 tipuri: tratament ortopedic si tratament chirurgical.

Tratamentul chirurgical.

Pentru a stabiliza articulatia gleznei, se folosesc suruburi si o placa pentru a realinia fragmentele si a mentine oasele in pozitie anatomica pana la momentul vindecarii.

Tratamentul ortopedic

In mod obisnuit medicii imobilizeaza glezna intr-o atela gipsata timp de maxim 2 saptamani (sau pana cand se reduce edemul perimaleolar). Tipul atelei va fi conditionat de starea functionala a gleznei, de stabilitatea fragmentelor de fractura, precum si de tipul fracturii in sine. Dupa perioada de imobilizare in gips, pacientul va fi supus unor sedinte de fizioterapie

Fizioterapia cuprinde :

Electroterapia este folosită sub diferite forme:
- curenţi interferenţiali (CIF) de medie frecvenţă;
- curenţi cu impulsuri (TENS) – stimulare transcutanata, netraumatizanta, combate starile dureroase acute si cronice;
- curenţi diadinamici - analgetic, hiperemiant, dinamogen;

Ultrasunete  (in camp continuu sau discontinuu) cu efect analgetic, miorelaxant si hiperemiant, in combinatie cu alte tipuri de curenti.
Magnetoterapie -Campul magnetic – cu indicatii in contracturi
Laser terapie
Termoterapia Crioterapia – aplicatii cu gheata
Forme locale – comprese reci, masaj local cu gheata, impachetari reci, spray refrigerant;

Efecte: vasoconstrictor, hemostatic, antiinflamator, antialgic-anestezic.
Urmatorul pas spre vindecare este absolut necesar si consta in KINETOTERAPIE
Recuperatea este foarte importanta indiferent de tipul de tratament folosit. Cand medicul va permite, kinetoterapeutul va incepe un program de exercitii pe care trebuie sa le efectuati periodic. Va fi nevoie de cateva luni pentru ca glezna sa capete suficienta forta necesara unui mers normal, fara sa schiopata

Princiipii si obiective:
1 .Prevenirea,  disparitia sau ameliorarea inflamatiei
2 Ameliorarea si recuperarea stabilitatii si mobilitatii articulare
3 Ameliorarea si recuperarea  fortei si rezistentei musculare
4 Refacerea boltii plantare
5 Refacerea alinierii piciorului
6 Castigarea unei atitudini corecte ale corpului si a membrului afectat

Reluarea mersului se va face treptat incepandu-se cu pozitii de descarcare a membrului afectat (utilizarea carjelor axiale sau a cadrului de mers) urmand apoi incarcarea usoara (cu utilizarea bastonului) ca apoi treptat treptat sa trecem la mersul fara baston si in consecinta incarcarea totala.

Exercitiile de mers vor fi efectuate inainte, inapoi, lateral, mers in panta, urcat-coborat scari, mers peste obstacole.
Mobilizarea articulatiilor  este de 3 feluri: pasiva, activa si activa cu rezistenta. In cazul gleznei se fac miscari cu incarcare de greutati.
Miscarile pasive sunt realizate cu ajutorul kinetoterapeutului care efectueza usoare mobilizari ale gleznei in toate planurile
Miscarile active sunt aceleasi miscari ca si cele pasive, cu deosebirea ca miscsrile le executa pacientul.
Miscarile active cu rezistenta sunt pentru flexie dorsala, kientoterapeutul  tinand contrarezistenta cu mana pe partea dorsala a plantei. Pentru flexie plantara kientoterapeutul  tine rezistenta pe partea plantara iar pentru flexia laterala tine contrarezistenta pe partea opusa miscarii.

Exemple de exercitii :
- exercitii de contractie musculara izolata cu constientizarea tensiunii musculotendinoase prin control vizual si prin palpare.
- exercitii de flexie a degetelor urmate de relaxare
- exercitii de extensie a degetelor urmate de relaxare
- exercitii de flexie a piciorului
- exercitii de extensie a piciorului
- exercitii de circumductie
- exercitii cu bicicleta ergometrica, cu laba piciorului fixata pe pedala
- exercitii de flexie plantara si dorsala cu contrarezistenta
- exercitii de abductie a piciorului
- exercitii de apucare a unui obiect (minge) cu degetele piciorului
- exercitii de apucare a unui prosop intins pe o suprafat neteda
- exercitii de ridicare pe varfurile picioarelor, alternative
- exercitii de mers pe varfuri inainte si inapoi
- exercitii de mers pe calcaie inainte
- exercitii de mers incrucisat
- exercitii de mers pe loc, intre doua bare paralele